Depatamentul de relații cu bisericile din diaspora

Înainte de anul 1989 și mai ales imediat după aceea, din cauza condițiilor grele de viață, mulți români au plecat în țări cu un standard de viață mai ridicat, încercând în felul acesta să-și asigure condiții de trai mai bune pentru ei și familiile lor. Numai că o parte dintre ei, când au plecat din țară, n-au dus cu ei doar speranța că va fi mai bine din punct de vedere material, ci au purtat în suflet și credința mântuitoare în Domnul Isus. Acesta s-a concretizat în încercarea de a se grupa acolo unde au ajuns și a se aduna pentru închinare, la început mai puțini la număr și în condiții mai modeste, apoi tot mai mulți și în condiții adecvate. Cu timpul, s-au dezvoltat biserici consolidate, cu slujitori consacrați și competenți, care departe de țară încearcă să ducă mărturia creștină printre oamenii în mijlocul cărora își duc traiul de mai mulți ani de zile.

Înțelegând că acești credincioși depun eforturi deosebite pentru a-și păstra și pentru a promova credința creștină penticostală, precum și specificul românesc de închinaare și slujire, conducerea Cultului Creștin Penticostal din România a hotărât să țină legătura cu aceste biserici într-un cadru organizat și să le ofere ajutor spiritual. Astfel, la nivelul Consiliului Bisericesc s-a înființat Departamentul de relații cu bisericile din diaspora, format în prezent din pastorii: Aurel Moldovanu din Cluj-Napoca – coordonator, Alexandru Negrușer din Cluj-Napoca – secretar, Mircea Demean din Hațeg, Ioan Bogdan din Oradea, Grigore Todoran din Baia Mare, Grigore Creța din Paris și Petru Aron din Dublin – membri.

Mai multe biserici din Europa s-au organizat și au încheiat protocolul de aderare la Cultul Creștin Penticostal din România, constituindu-se în Comunități Teritoriale care, conform Statutului de Organizare și Funcționare au câte un reprezentant în Consiliul Bisericesc (Comunitățile Teritoriale din Italia și Spania). Aceste Comunități Teritoriale țin legătura cu Cultul Creștin Penticostal din România în mod direct prin structura statutară pe care au constituit-o în țara respectivă. Și celelate biserici, care nu sunt parte a acestor Comunități sunt ajutate din punct de vedere spiritual de către Departamentul pentru bisericile din diaspora. Atât bisericile care au încheiat protocolul de aderare la Cultul Creștin Penticostal, cât și celelalte, care nu au făcut acest lucru au toată atenția din partea noastră, pentru a le oferi asistență spirituală și pentru a ne lăsa împreună folosiți de Dumnezeu pentru aprinderea zelului creștin în tări unde acesta s-a stins demult.

Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta și pentru o misiune creștină de asemenea amploare a fost pregătit tot contextul economic și politic care a determinat mișcări substanțiale de creștini români spre alte părți ale lumii?

Pastor, Aurel Moldovan – coordonator departament

Articole asemanatoare

Comunitatea Regionala Penticostala Oradea
410521, Oradea, str. Eftimie Murgu, 2A
tel. +40 359 800 843
e-mail: contact@pentecoste.ro
Toate drepturile rezervate © 2017 Comunitatea Penticostala Regionala Oradea